Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a publicat estimările macroeconomice pentru 2015. Se așteaptă ca prețul energiei electrice în țară să crească cu până la 25-30%. Noile prețuri vor fi aplicate începând cu primul trimestru al anului 2015. În cazul în care contextual politic internațional este neschimbat, prețurile vor continua să crească și pe parcursul celui de-al doilea trimestru. Așadar, până la finalul anului, factura la curentul electric se poate dubla.
Conform secretarului acestei instituții, economia instabilă a țării, precum și nevoia de a investi în infrastructura energetică sunt factorii principali ce determină creșterea prețurilor.
Ca și cum nu ar fi fost de-ajuns, există un proiect ce vizează interzicerea Electricity saving Box, inclusiv a Cutiei de Economisire a Energiei Electrice.
Un reprezentant al serviciului Vamă a precizat: “Este adevărat că din ianuarie 2015, importul în România a Electricity saving Box va fi interzis”
Cum putem economisi în condițiile creșterii prețurilor energiei electrice?
Desigur, cutia de economisire a energiei eletrice nu va dispărea de pe rafturi, deși importarea ei este interzisă. Asta înseamnă că dispozitivul nu va putea fi cumpărat legal, ceea va face ca prețul din magazinele online să crească!
Dacă acum cutia de economisire a energiei electrice este disponibil de pe acest site la prețul de 140-160 de lei, foarte curând acest preț se va ridica la 330-490 de lei. Din păcate, estimările producătorului acestui dispozitiv nu sunt tocmai pozitive.
Așadar, dacă încă nu ai acasă cutia de economisire a energiei electrice, ar trebui să te gândești să achiziționezi una chiar azi. Calculul este simplu – dacă vei comanda azi, nu doar vei începe să reduci valoarea facturii la energie (conform unui studiu independent, economisirea variază între 30-60%), ci vei economisi bani și din prețul dispozitivului.
Conform tuturor estimărilor, anul viitor va aduce probleme economice serioase, ce vor afecta toate aspectele vieților noastre. Astăzi este mai important ca oricând să iei decizii bune, care să îți protejeze bugetul.